La doar o seară distanță de regalul fotbalistic oferit de Cristiano Ronaldo în Liga Campionilor, Lionel Messi, celălalt cvintuplu câștigător de Balon de Aur din istoria fotbalului, i-a oferit portughezului un răspuns pe măsură, în victoria echipei sale cu Lyon, 5-1, în optimile Ligii Campionilor.
Deși n-a reușit să bifeze și el un hattrick, argentinianul a fost decisiv în victoria lejeră a Barcelonei cu Lyonul, punctând de două ori și reușind două pase decisive. Astfel, superstarul „blaugrana” a fost decisiv la patru dintre cele cinci goluri marcate de gazde.
Al doilea gol a fost unul de poveste, Messi reușind să marcheze la capătul unui faze în care le-a împleticit picioarele fundașilor adverși. Nici primul gol nu este de neglijat, deși a fost marcat dintr-o lovitură de la 11 metri, pentru că aceasta a fost transformată printr-o „scăriță”.