Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că actuala criză a arătat faptul că, „atunci când o ţară este răcită, toate celelalte tuşesc”, el susţinând că, în acest moment, se plăteşte, din punct de vedere economic, preţul unei insuficiente integrări a unor politici fiscale din trecut.
„Lumea trece prin schimbări majore. Astăzi suntem mai legaţi unii de alţii decât eram ieri. Ceea ce s-a văzut în criza actuală este că, atunci când o ţară este răcită, toate celelalte tuşesc. Plătim azi din punct de vedere economic preţul unei insuficiente integrări a unor politici eseţialmente fiscale din trecut” , a precizat Băsescu, în deschiderea Conferinţei Bologna.
Şeful statului a menţionat că pactul fiscal recent încheiat între 25 de state membre ale Uniunii Europene este o parte a soluţiei mai generale care, pe scurt, înseamnă mai multă integrare şi mai multă convergenţă.
Președintele a participat joi la Conferinţa Bologna la care au fost invitați miniştrii învăţământului superior din 47 de ţări europene.