Tăriceanu: „Ordonanţa lăcomiei” nu va fi abrogată, dar anumite modificări se pot face

Tăriceanu: Ordonanţa lăcomiei nu va fi abrogată, dar anumite modificări se pot face
Foto: Inquam Photos/ George Călin

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat marţi că OUG 114, cunoscută pentru „taxa pe lăcomie”, nu va fi abrogată, dar ar putea suferi modificări de exemplu privind taxa pe activele financiare.

„O să aştept concluziile colegilor mei senatori de la cele două comisii, să vedem dacă au fost depuse amendamente, ce amendamente au fost depuse, pentru a face anumite ajustări, reglajul fin, dar ceea ce vă pot spune este că ordonanţa nu va fi abrogată cumva, sub nicio formă, pentru că am văzut tot felul de comentarii şi sugestii că ordonanţa ar putea fi abrogată. Nu, nu va fi abrogată, dar anumite modificări se pot face, dacă din aceste discuţii şi consultări pe baza unor analize rezultă soluţii mai bune”, a precizat Tăriceanu, după întâlnirea cu reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, liderul ALDE a subliniat că taxa pe active financiare nu va fi eliminată, ci doar modificată.

„Nu, dar nici nu urmărim acest lucru. (…) Discuţia este legată nu de taxa în sine, ci de nivelul ei. Deci nivelul s-ar putea modifica, în sensul scăderii”, a afirmat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a spus că reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României au susţinut că această ordonanţă are o serie de efecte „criticabile” şi au relevat lipsa „unui dialog real” înainte de adoptarea ei.

„Coaliţia pentru Dezvoltare, dar nu numai ei, susţin că această ordonanţă, pe lângă obiectivele pe care le-am comunicat, are o serie de efecte care sunt din punctul lor de vedere criticabile. (…) De asemenea, ce au reliefat în legătură cu Ordonanţa 114 – au spus că nu a fost o consultare, un dialog real înainte de adoptarea ordonanţei şi am dori ca pe viitor, şi sunt de părere că aşa trebuie făcut, (să se facă – n.r.) o adevărată consultare. La nivelul Guvernului, şi aici nu este niciun fel de critică, au existat anumite considerente pentru care aceste măsuri au fost adoptate prin ordonanţă. După cum ştiţi, ordonanţa este în dezbatere, astăzi a fost la Senat, la Comisia de buget-finanţe şi Comisia economică, pentru că mâine ajunge la termenul de 45 de zile, de adoptare tacită, urmând să treacă la Camera Deputaţilor”, a susţinut Călin Popescu-Tăriceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`