MediculNicolae Bacalbaşa a intrat de ceva vreme în politică și a pornit un atac virulent la adresa democrației.
Bacalbașa “se luptă” cu protestatarii nemulțumiți de modificarea Legilor Justiției și cu oficialii Uniunii Europene, care critică Guvernul Dăncilă.
Deputatul PSD consideră ”justă” OUG care modifică legile justiţiei.
”În ceea ce priveşte Ordonanţa, mie mi se pare, din punctul meu de vedere, o măsură justă, care se înscrie în efortul de a corecta o instituţie care a deviat de la scopurile ei, justiţia din România din ultimii ani, care din nefericire a devenit o justiţie selectivă, non-democratică şi fără îndoială că beneficiarii, unii interni, alţii mai ales externi a acestei deviaţii a justiţiei se opun cu ferocitate intereselor lor. Deci este o luptă politică în care se folosesc mijloace ilegale şi din nefericire, organele statului nu aplică legea, asta mi se pare regretabil”, a declarat acesta la RFI.
Mai mult, Bacalbașa spune că România este discriminată în UE, neținând cont de neregulile de la București.
”Eu ţin la Uniunea Europeană, dar ţin la o Uniune Europeană în care toate statele participante să fie membri de bună credinţă şi să existe o coeziune aşa cum s-a declarat oficial că vom căuta să ajungem la acelaşi nivel economic şi nu un sistem, aşa cum spunea Bismarck, ca să cităm un neamţ celebru, că în orice uniune există un cal şi un călăreţ”, afirmă Bacalbaşa.
Atacul lui Bacalbașa vine după ce, duminică seară, zeci de mii de persoane au protestat în București și orașele mari ale țării. (Detalii AICI)