ALEGERI ÎN REPUBLICA MOLDOVA. Eugen Tomac (PMP): Zeci de autocare din Transnistria au trecut deja Nistrul și votează masiv. Bătălia e despre anexarea Moldovei de către Rusia (VIDEO)

ALEGERI ÎN REPUBLICA MOLDOVA. Eugen Tomac (PMP): Zeci de autocare din Transnistria au trecut deja Nistrul și votează masiv. Bătălia e despre anexarea Moldovei de către Rusia (VIDEO)
Foto: Eugen Tomac / Facebook

Eugen Tomac, președintele PMP, avertizează că alegerile de duminică din Republica Moldova nu sunt despre cine va conduce la Chișinău, ci despre riscul anexării acestei țări de către Rusia. Liderul PMP mai susține că deja, de la primele ore ale dimineții, prorușii ies masiv la vot, iar zeci de autocare au fost aduse din Transnistria.

”De mai bine de o oră a început votul peste Prut. Sunt alegeri decisive pentru următorii zece ani pentru R. Moldova. Bătălia nu este despre cine va conduce sau nu, ci despre anexarea din nou a R. Moldova de către Rusia. Spre deosebire de cetățenii R. Moldova care invocă dezamăgirea sau lehamitea, prorușii ies la vot. Zeci de autocare din Transnistria au trecut deja Nistrul și voteaza masiv în secțiile deschise pe teritoriul R. Moldova special pentru cei din zona de conflict. Ei știu de ce s-au mobilizat, rămâne de văzut dacă și cetățenii moldoveni, care întodeauna s-au mobilizat în ceasul al 12-lea știu pentru ce sa iasă masiv la vot!”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Alegătorii din Republica Moldova merg duminică la urne pentru a-şi alege parlamentarii. Trei mari forțe politice se confruntă în acest scrutin. Partidul Democrat al lui Vladimir Plahotniuc, Partidul Socialist al președintelui pro-rus Igor Dodon și blocul pro-european ACUM, format de partidul fostului ministru Maia Sandu și cel al liderului protestatar Andrei Năstase. Alegerile au loc pe un fond tensionat, ca urmare a puternicelor ingerinţe ale propagandei ruse, care încearcă să influenţeze rezultatele, dar şi a sprijinului financiar şi politic oferit de Kremlin, preşedintelui prorus al Republicii, Igor Dodon. Liderii Opoziţiei au făcut apel la observatorii străini să monitorizeze strict procesul pentru a bloca eventualele fraude.

Bineînţeles că şi cetăţenii moldoveni care locuiesc în România ies la urne. Cei din Capitală sunt aşteptaţi să voteze la sediul Ambasadei Republicii Moldova, dar şi la Consulatul Moldovei din Bucureşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`