Un individ periculos, care fusese eliberat condiționat din penitenciar în noiembrie 2018, după ce fusese închis pentru violuri în serie, a fost prins, în flagrant, în timp ce agresa sexual o tânără de 27 de ani, la mai puțin de o zi distanță de momentul în care fusese reclamat de o altă femeie pentru aceeași infracțiune, potrivit digi24.ro.
Reprezentanții Poliției susțin că, vineri noaptea, la ora 00.15, Secţia 5 a fost sesizată de către o tânără de 34 ani cu privire la faptul că, în seara de 22 februarie, după ce a ieşit de la metrou, a fost acostată de un bărbat. Acesta, sub ameninţare cu un cuțit, a condus-o într-o baracă de pe un teren viran, unde a fost agresată fizic şi obligată să întreţină raporturi sexuale cu acesta.
Ei, bine, în urma investigațiilor făcute, sâmbătă noaptea, bărbatul a fost prins, în flagrant, de către poliștii din Sectorul 1, în timp ce agresa fizic o altă victimă, în vârstă de 27 ani, obligând-o să întreţină raporturi sexuale, într-o clădire dezafectată, de pe un alt teren viran.
Ba mai mult, bărbatul ar fi deposedat victima de suma de 500 de euro. Banii au fost găsiți asupra sa, în momentul flagrantului.
Suspectul a fost dus la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Sectorului 1 Poliţie, pe numele acestuia fiind deschis dosar penal pentru două infracţiuni, de viol şi tâlhărie calificată. Bărbatul a fost reţinut și va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Surse judiciare susțin că bărbatul a fost eliberat condiţionat în noiembrie 2018, dar că mai are peste o mie de zile rest de pedeapsă. Individul ar fi un violator în serie, fiind închis de mai multe ori pentru comiterea de violuri şi tâlhării.