Jurnalistul Josh Barry, care suferă de paralizie cerebrală, și-a scris autobiografia cu nasul. Tot procesul a durat nouă ani. El a spus că a vrut astfel să atragă atenția publicului asupra oamenilor cu dizabilități, care, deși sunt diferiți, își pot îndeplini visurile.
”Dacă ai sprijinul necesar, poți face orice. Presupun că este povestea unui om care face față provocărilor cu care se confruntă”, a declarat Josh Barry, potrivit BBC.
El a început să-și scrie autobiografia folosind un sistem special de conectare la un computer sau dictând. Ulterior, însă, și-a dat semaa că poate să scrie cu nasul pe iPad pentru a fi ”mai creativ”.
Josh Barry are un website axat pe divertisment și, de-a lungul timpului, a intervievat mai multe celebrități.
Un jurnalist cu paralizie cerebrală și-a scris autobiografia cu nasul