Vârsta de pensionare, schimbată oficial: Românii încep să ia cu asalt Casele de pensii! De ce documente ai nevoie

Vârsta de pensionare, schimbată oficial: Românii încep să ia cu asalt Casele de pensii! De ce documente ai nevoie

Noua lege a pensiilor schimbă condițiile de calcul pentru pensii din anul 2021, cel de acordare a pensiei minime sau de reducere a vârstei, dar precizează că nicio pensie în plată nu va scădea, potrivit a1.ro.

Proiectul de act normativ fusese inițiat de Guvern cu mai bine de șase luni în urmă și, într-un final, a fost adoptat de Senat și trimis spre Camera Deputaților, astfel încât să fie supus la votul final. Noua lege a pensiilor a primit și câteva amendamente față de forma inițială, referitoare la formula de calcul, dar si la vârsta de pensionare. Un număr de 78 de senatori au votat “pentru”, 12 “contra” și 8 s-au abținut. Noua lege a pensiilor a fost adoptată cu câteva amendamente față de forma inițială, propuse și adoptate în Comisia de muncă a Senatului.

Așadar, nicio pensie în plată nu va scădea, urmând ca, în cazul în care noul sistem de calcul generează o sumă mai mică decât cea inițială, să se păstreze cuantumul actual.

În plus, potrivit noii legi, vârsta standard de pensionare, stagiul minim sau stagiul complet de cotizare nu se modifică în niciun fel, potrivit publicației: vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați şi de 63 de ani pentru femei; stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați; stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți