UPDATE 22.44: Simona Halep a explicat, la finalul meciului pierdut cu Belinda Bencic, că a avut probleme fizice care au împiedicat-o să joace cel mai bun tenis al ei.
Românca a spus că a resimțit dureri la piciorul stâng în timpul partidei.
„Nu am putut servi bine din cauza problemelor la tendon. Şi în meciul precedent am simţit puţin. Piciorul stâng m-a deranjat, au fost crampe. Dar nu sunt scuze, am fost pur şi simplu obosită.
Bencic e foarte agresivă. Loveşte mingea destul de tare, din orice poziţie. Asta te face să simţi presiune şi să nu ai mult timp de reacţie. De asemenea, serveşte bine. Cred că e o jucătoare completă, capabilă să joace un tenis foarte bun.
E abia a doua lună a anului, aşa că e ok. Nu e rău deloc să fii a doua în lume. Mă bucur de moment, dar visez la numărul unu mondial”, a declarat Simona Halep, la conferința de presă de la finalul meciului.
-Ştirea iniţială-
Simona Halep (2 WTA) a fost eliminată, joi, de Belinda Bencic (45 WTA) în sferturile turneului Premier 5 de la Dubai. Elveţianca a învins-o în trei seturi, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2,la capătul unei dispute care a durat două ore și 19 minute.
IMAGINI BOMBĂ CU MIHAELA RĂDULESCU ÎN PAT! A FOST PRINSĂ CU AMANTUL TINEREL! ERA GOALĂ PUȘCĂ
Halep a cedat primele două game-uri din primul act pe fondul unui serviciu slab și al unui număr mare de erori neforțate.
Bencic a lovit lung în primele game-uri, ținând-o pe în spatele liniei de fund. Românca a crescut treptat nivelul agresivității, iar backhandul a început să aducă puncte spectaculoase. După 48 de minute, Halep a închis setul la 4, pe serviciul advers, relatează gsp.ro.
Setul secund a părut un deja-vu. Serviciul a „trădat-o” pe Simona în primul game, în ciuda unei desprinderi rapide la 30-0. A urmat un rebreak rapid, apoi o serie de 6 game-uri în care jucătoarele și-au păstrat serviciul.
Bencic a reușit să îi spargă serviciul Simonei în game-ul cu numărul 9 din actul secund. La 5-4, elveţianca a fost sigură pe ea, a profitat și de o eroare copilărească a Simonei, un voleu slice ratat din preajma fileului, și a împins înfruntarea în decisiv.
IMAGINI NECENZURATE CU IUBITA LUI VICTOR SLAV! RALUCA BOMBARDIERA BĂGĂ BĂRBAȚII ÎN BOALĂ CU ULTIMELE FOTOGRAFII! BIANCA DRĂGUȘANU A MURIT DE CIUDĂ
Primul game al setului 3 anunța dezastrul. Simona a comis nu mai puțin de 3 duble greșeli, mai multe decât în tot meciul cu Tsurenko din „optimi”, sau decât în semifinala de la Doha contra Elinei Svitolina.
Bencic nu a mai cedat inițiativa, a continuat să fie agresivă și așteaptă acum adversara din semifinale.
Acolo o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Carla Suarez Navarro şi Elina Svitolina, care se va desfăşura vineri, după ora 17:00.
Halep şi Bencic se mai întâlniseră până acum de două ori, la Wimbledon în 2014 și la Rogers Cup în 2015. Scorul era 1-1, elvețianca în vârstă de 21 de ani beneficiind de abandonul româncei în finala jucată la Toronto, abandon cauzat de boala de căldură la scorul de 7-6 (5), 6-7(4), 3–0 în favoarea lui Bencic.