Gen. Degeratu: NATO trebuie să disloce imediat escadrile de avioane în România. Nu mai avem timp să le cumpărăm. Pericolul reprezentat de Rusia este tot mai mare

Gen. Degeratu: NATO trebuie să disloce imediat escadrile de avioane în România. Nu mai avem timp să le cumpărăm. Pericolul reprezentat de Rusia este tot mai mare

Generalul Constantin Degeratu, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, este de părere că România nu mai are timp pentru actualul program de înzestrare, în contextul în care pericolul reprezentat de Rusia este tot mai mare, potrivit defenseromania.ro.

Militarul suține că unica soluție pentru ca țara noastră să dețină avioane operabile și baterii de rachetă gata de luptă ar fi dislocarea acestora pe teritoriul românesc, și abia apoi începerea procedurilor de achiziționare.

„Nu mai avem timp de această formă de înzestrare pentru că pericolul este acum”, a precizat generalul, explicând că, chiar și dacă s-ar desemna un câștigător pentru licitația privind achiziționarea corvetelor astăzi, programul tot ar dura „cam 10-12 ani”.

În aceste condiții, generalul Degeratu scoate în evidență nevoia garanțiilor de securitate oferite de NATO.

„Acum ar trebui să se vadă ceea ce înseamnă NATO. Adică dislocarea imediată pe teritoriul României a unor escadrile de avioane care există în Europa și stau degeaba. Există două astfel de escadrile F-16, una în Germania și una în Italia. Ele au rămas din perioada Războiului Rece și ar trebui dislocate pe teritoriul României. Probabil acestea ar trebui cumpărate după dislocare”, este de părere generalul.

Totuși, el recunoaște că, pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi nevoie ca România să sublinieze pericolul în care se află și să prezinte o strategie de securitate coerentă și unitară.

„Dar pentru acest lucru România ar trebui să spună că e în pericol, să aibă o strategie de securitate, să aibă o comandă unică”, a spus gen. Degeratu.

Publicația notează că miltarul a continuat și a precizat că pe lângă avioanele F-16 ar trebui dislocate pe teritoriul României și „două sau trei batalioane de rachete Patriot aduse de unde există”, unele aflându-se în Germania și fiind gata de luptă, iar la fel ca și în cazul avioanelor, Guvernul ar trebui să înceapă „cumpărarea lor prin transfer treptat”.

„Construcția de la zero a unei escadrile de avioane nu mai are niciun efect vizavi de Rusia. Ele nu îți oferă capabilitate. În 2012 am început construcția uneia, nu avem încă nimic în ceea ce privește capacitatea de luptă. Ceea ce comandăm noi acum (n.r. rachete Patriot) vor fi gata de luptă prin 2022-2023. Nu știu dacă Vladimir Putin va aștepta până în 2023”, a conchis generalul Degeratu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate
14:35 - Vrei o casă plină de stil? Alege stickere, tablouri canvas și alte produse personalizate oferite de Decostick
14:25 - Un curier a fost bătut de doi indivizi, în Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut sub privile trecătorilor