Un al treilea pacient a murit la Institutul ”Marius Nasta”. Zeci de operații, amânate din cauza infecțiilor nosocomiale (VIDEO)

Un al treilea pacient a murit la Institutul ''Marius Nasta''. Zeci de operații, amânate din cauza infecțiilor nosocomiale (VIDEO)
Foto: Captură B1 TV

Un al treilea pacient a murit la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucureşti, în urma contaminării cu o bacterie periculoasă.

Reprezentanții unității medicale au declarat că în cazul acestora, dar și a altor trei bolnavi, au fost recoltate probe pentru a se stabili dacă erau contaminați cu acinetobacter, o bacterie care se dezvoltă în secțiile de terapie intensivă. Încă este așteptat rezultatul analizelor. Ei au mai precizat că toți cei trei pacienți decedați aveau afecțiuni grave.

„Sunt trei persoane care au decedat. S-au recoltat probe pentru acinetobacter de la șase pacienți. Dintre aceștia, trei au decedat, iar un pacient cu accident cerebral vascular este în stare foarte gravă. De la toți șase s-au recoltat probe pentru a vedea dacă sunt sau nu contaminați. Nu avem încă rezultatele de la Cantacuzino”, a declarat Beatrice Mahler, managerul spitalului.

Activitatea bloculului operator şi cea a secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă au fost oprite, marţi seară, din cauza infecțiilor intaspitalicești. Cei 28 de oameni care se mai aflau internaţi la Terapie Intensivă până la închiderea acestei secţii vor fi relocaţi în alte spitale din ţară. Situaţia este una fără precedent în România şi extrem de gravă pentru pacienţii care suferă de boli pulmonare. Institutul „Marius Nasta” din Capitală nu mai face operaţii, deşi acesta este singurul loc pentru intervenţiile complicate pe această specializare de la noi din ţară.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)