Miniştri de externe ai UE s-au întâlnit la Bruxelles. Ce TEME au fost atinse şi care a fost POZIȚIA României

Miniştri de externe ai UE s-au întâlnit la Bruxelles. Ce TEME au fost atinse şi care a fost POZIȚIA României
Sursă foto: Consiliul UE

Situaţia cetăţenilor europeni care au luptat pentru ISIS şi care vor să se întoarcă acasă, situaţia din Venezuela şi războiul civil din Yemen au fost principalele teme atinse, luni, de miniştri de externe ai statelor-membre UE care s-au întâlnit la Bruxelles, relatează Deutsche Welle.

Situația foștilor luptători ISIS capturați

În cazul foştilor luptători europeni ai Statului Islamic care vor să se întoarcă acasă, ministrul de externe german Heiko Maas a precizat că: „Cu siguranţă nu este atât de simplu pe care crede America„.

Referirea la Statele Unite fiind făcută după ce Donald Trump a spus, într-o postare pe Twitter, că statele europene ar trebui să reprimească 800 de foşti luptători ISIS capturaţi, şi să-i trimită în judecată.

Ministrul de externe austrian însă, a spus că nu ar fi în interesul nimănui” ca foşti luptători ISIS să fie eliberaţi, în timp ce omologul său ungur a indicat că „principala noastră preocupare ar trebui să fie să nu le permitem să vină înapoi în Europa”.

Ce s-a discutat despre Venezuela

Mai multe state-membre, printre care şi România, au reluat solicitarea organizării de noi alegeri în Venzuela. Asta în condiţiile în care Uniunea Europeană este una dintre tot mai numeroasele entități care l-au recunoscut pe preşedintele autoproclamat Juan Guaidó drept lider interimar al Venezuelei, în detrimentul lui Nicolás Maduro.

Foto: Preşedintele autoproclamat Juan Guaidó (sursă foto: hepta.ro)

Despre războiul civil din Yemen

Miniștri de externe au salutat un acord de încetare a focului făcut între forţele guvernamentale yemenite şi rebelii Houthi (suspectaţi că ar fi sprijiniţi de Iran), care a oprit cel puţin temporar războiul civil ce ţine de peste trei ani.

„Uniunea Europeană reafirma că doar o soluţie politică negociată şi inclusiva poate încheia conflictul din Yemen”, a precizat Consiliul UE într-un comunicat de luni.

Foto: Rebeli Houthi (sursă foto: hepta.ro)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:42 - România, pe primul loc în UE la decese provocate de boli care pot fi tratate. Care sunt principalele cauze
22:39 - Nicu Sârghea, toboșarul formației Vunk, a murit la doar 48 de ani. Mesajul trupei
22:30 - Drulă: Românii și-au pierdut încrederea în politicieni și din cauza lui Iohannis / Pentru restabilirea democrației, e normal să avem alegeri prezidențiale / Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni e o lovitură dată democrației (VIDEO)
22:17 - Cauza morții studentei care a murit în tramvai, în Iași. „Era de nota zece la absolut toate materiile”
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce