CFR Cluj, liderul din Liga 1, rămâne fără victorie în acest an, după ce a reușit doar un egal în compania celor de la Astra Giurgiu, 1-1 în Gruia, astfel că antrenorul portughez Toni Conceicao va părăsi banca formației clujene chiar înainte de playoff, potrivit ziare.com.
Prima opțiune pentru înlocuirea sa a fost Dan Petrescu, chiar cel cu care CFR Cluj câștiga titlul de campioană în sezonul trecut. Totuși, „Super Dan” este blocat de actuala sa echipă, fiind nevoit să rămână cel puțin până în vară în a doua ligă chineză de fotbal.
Ei, bine, potrivit ProSport, impasul mutării a adus în prim-plan o altă posibilă revenire. Jose Peseiro, portughezul care a pregătit-o pe Rapid, pare favorit să preia cârma campioanei odată cu începerea playoff-ului. Aducerea sa ar fi intermediată chiar de impresarul care l-a adus pe Julio Baptista în Gruia.