E oficial: Data la care SE RESTITUIE taxa auto! ANUNŢUL făcut de Eugen Teodorovici

E oficial: Data la care SE RESTITUIE taxa auto! ANUNŢUL făcut de Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a anunțat, duminică seara, că banii din taxa auto vor fi rambursați cel târziu până în luna iunie a acestui an, potrivit Agerpres.

REPEDE CLICK AICI: PROFEȚIA LUI ARSENIE BOCA CE ANUNȚĂ CÂND VINE SFÂRȘITUL LUMII! (VEZI TOATE POZELE PÂNĂ LA CAPĂT)

Cu sau fără somaţia Comisiei Europene, noi am prevăzut, în Ordonanţa 114 dacă nu mă înşel, un termen până în iunie anul acesta să fie banii rambursaţi. De ce am pus iunie? Ca să fie un termen mai larg. Cel târziu până în iunie am pus noi legal, dar să nu înţeleagă cei care ne urmăresc că dăm banii tocmai în iunie. Nu. Cum se aprobă bugetul imediat începem să rambursăm tot ce s-a depus de către cei în speţă. Sper ca domnul preşedinte să nu de înapoi bugetul pentru că ia multe astfel de probleme şi pe zona de alocaţie şi pe zona de taxa auto şi pe alte cheltuieli”, a spus demnitarul, la Antena 3.

REPEDE CLICK AICI: IMAGINI DIN TIMPUL PRIMII NOPȚI DE AMOR A ANTONIEI! CU CINE A FĂCUT-O PRIMA DATĂ! (FOTO NECENZURAT)

Declarația sa vine ca răspuns la întrebarea legată de returnarea taxei auto, în contextul în care aceasta a fost declarată ilegală, iar Comisia Europeană a somat România să plătească aceste sume, în următoarele două luni.

DAN NEGRU, RUPT ÎN BĂTAIE, PE STRADĂ! IMAGINI ȘOCANTE CU CELEBRUL PREZENTATOR DE LA ANTENA 1

Agerpres amintește că taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. Ea a suferit numeroase modificări până în 2012 când taxa a fost suspendată până la finalul aceluiaşi an, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”