Nouriel Roubini şi George Soros avertizează: Economia europeană se află la un pas de colaps

Nouriel Roubini şi George Soros avertizează: Economia europeană se află la un pas de colaps
Foto: adevarul.ro

Doi economişti de renume, Nouriel Roubini şi George Soros, avertizează din nou: economia mondială, şi mai ales cea europeană, se află la un pas de colaps. Dacă Roubini vorbeşte despre aşa numitele „efecte de stagnare”, Soros este convins că o catastrofă pe bătrânul continent este iminentă.

George Soros crede că principala cauză care va duce la prăbuşirea finanţelor europene este diferenţa tot mai mare dintre economiile statelor care se împrumută şi celor care le-au finanţat. Soros susţine ipoteza conform căreia băncile naţionale ale ţărilor care au fonduri în conturi nu vor mai putea să-şi recupereze banii împrumutaţi statelor care se confruntă cu probleme financiare. Un exemplu în acest sens este Germania.

Acolo, banca centrală Bundesbank ia poziţii ferme împotriva extinderii nedeterminate a creditelor şi trece la practici prudente, menite să limiteze pierderile, ca efect al unei eventuale destrămări a zonei euro.

La rândul său, Nouriel Roubini, „profetul crizei” , crede că  momentul de respiro luat de recesiune în zona euro este de domeniul trecutului. El spune că dobânzile care vor fi percepute Spaniei şi Italiei la imprumuturile contractate vor fi foarte mari.

Economistul prognozează o inevitabilă expansiune a crizei de la marginea zonei euro către centrul acesteia iar cele mai afectate state vor fi Franţa şi Germania.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:41 - Cristina Prună: Elena Lasconi, o persoană capabilă să mențină România pe drumul vest-european, pentru care s-a murit la Revoluție. Călin Georgescu este pro-rus, pro-Putin și vrea să ne ducă înapoi (VIDEO)
11:30 - Podul peste Dunăre s-a stricat deși nu a fost dat circulației. A fost construit de la zero
11:29 - Negrescu: Sper ca, dincolo de mirajul rețelelor sociale, românii să fie atenți la proiectele concrete. Experimentele politice pot cauza probleme / PSD nu are acum un lider interimar, conducerea e asigurată de colegii aleși la congres (VIDEO)
11:16 - Ionuț Stroe: Ilie Bolojan, un lider care știe să răspundă așteptărilor românilor. Prin seriozitate, prin competență și prin pragmatism, va conduce PNL către o revenire cât se poate de normală și sănătoasă (VIDEO)
11:05 - NATO vrea să crească producția de arme în Ucraina: „Ucraina trebuie să poată acţiona de pe o poziţie de forţă”
10:55 - Luis Lazarus: Am făcut multe emisiuni cu Călin Georgescu și am fost nevoit să-i atrag atenția că sare calul. E cam nebun
10:49 - Rusia înaintează în Ucraina în cel mai rapid ritm lunar de la începutul războiului. În ultima lună fost cucerit un teritoriu cât jumătate din suprafața Londrei
10:49 - Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion în București. Temperaturile vor fi anormale
10:28 - Adrian Cioroianu: Călin Georgescu are toate datele unui experiment care a scăpat de sub control. Programul dânsului e ușor ca aerul (VIDEO)
10:25 - Declarații bizare făcute de Călin Georgescu de-a lungul timpului: „M-am întâlnit cu o ființă non-umană” / „Piramidele egiptene nu au fost încă folosite” / „Apa e informație, vibrație, frecvență” (VIDEO)