Eveniment
Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, la o casă din localitatea Popeni, comuna Zorleni, județul Vaslui, două persoane, respectiv o femeie cu fiul său, stingându-se din viață.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era generalizat la întreaga locuinţă. Două persoane, mama, în vârstă de 64 de ani, şi fiul acesteia, în vârstă de 30 de ani, au fost descoperite carbonizate.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic al coşului de fum neprotejat termic faţă de elementele combustibile. În cauză, poliţiştii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, scrie adevarul.ro.