Eveniment - 22 nov, 09:10
Un cutremur de magnitudine 6,1 s-a produs sâmbătă în Insula Sumatra din Indonezia, potrivit institutului american de geofizică USGS. Nicio alertă de tsunami nu a fost declanşată.
Seismul s-a produs sâmbătă la ora 5.14 ora locală (2.14, ora României), la 472 de kilometri la sud-vest de Banda Aceh, partea nordică a Sumatrei, la o adâncime de aproximativ 34 de kilometri.
Conform primelor rapoarte, nu au fost semnalate distrugeri.
Provincia Banda Aceh a fost lovită de două cutremure importante la începutul lunii aprilie care au declanşat o alertă de tsunami în tot Oceanul Indian.