Donald Trump, președintele SUA, va semna proiectul de lege privind securitatea de la frontieră pentru a preveni un nou blocaj al Guvernului federal, dar va declara zidul promis pentru granița cu Mexic drept o „urgență națională”, astfel încât să obțină finanțarea fără să mai ceară avizul Congresului, potrivit Reuters.
„Președintele își respectă din nou promisiunea privind construcția zidului, protejează frontiera și asigură securitatea țării noastre iubite”, a spus Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă.
Zidul este „mărul discordiei” într-un conflict „cu cuțitele pe masă” între președintele Trump și opoziția democrată. În decembrie, democrații au refuzat să treacă finanțarea pentru zidul promis de Trump în programarea cheltuielilor bugetare, motiv pentru care președintele a refuzat să promulge proiectul de lege. Prin urmare, administrația federală americană a intrat într-un blocaj parțial, care a ținut mai bine de 30 de zile și a afectat aproape un milion de angajați.
În cele din urmă, după ce s-a atins un blocaj record în istoria SUA, cele două părți au ajuns la un armistițiu, care urmează să expire vineri, atunci când taberele trebuie să ajungă la un consens în privința bugetului de cheltuieli. Din nou, democrații, care consideră zidul promis de Trump în campanie ca fiind „ineficient” și neadecvat, au refuzat să stipuleze investiția în programarea bugetară, dar au anunțat măsuri compensatorii pentru securitatea de la frontieră.
Constituția americană îi permite, totuși, președintelui să ocolească din circuitul legislativ Congresul pentru a obține finanțarea unei investiții, atunci când aceasta este considerată o „urgență națională”. Acestea fiind spuse, pentru a preveni un nou blocaj, Trump va promulga și bugetul propus de democrați, dar își va duce la capăt și planul pentru frontiera cu Mexic.
„Nu este o urgență ceea ce se întâmplă la graniță. Este o provocare din punct de vedere umanitar pentru noi. Dacă președintele poate declara o urgență națională ceva de genul – o iluzie pe care vrea să ne-o vândă- doar gândiți-vă ce poate să prezinte un președinte cu valori diferite poporului american”, a spus democrata Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților și, totodată, una dintre principalele voci care-l contestă pe Trump.