Mai mult de jumătate din cetățenii francezi vor ca protestele deja celebrelor „veste galbene” să înceteze, în condițiile în care majoritatea dintre ei consideră că demonstrațiile actuale nu mai reflectă revendicările inițiale, potrivit Reuters.
Sondajul de opinie a fost realizat de Elabe, o entitate respectă în sector. Rezultatele arată că 56% dintre francezi ar vrea ca protestele săptămânale, pe alocuri violente, să se încheie. Cuantumul lor este în creștere cu 11%, comparativ cu luna precedentă.
Protestele au erupt în noiembrie 2018, ca urmare a prețurilor la motorină, dar și a standardelor costisitoare de viață. Mișcările de stradă au primit denumirea vestelor galbene, pe care orice șofer francez trebuie să le aibă în dotare atunci când circulă cu mașina.
Totuși, foarte rapid, revendicările mișcării au extrapolat și s-au transformat în demonstrații anti-prezidențiale și anti-inegalitate. Acestea au înregistrat ciocniri violente de stradă, puse adesea pe seama grupărilor de extremiști, fie ele din stânga spectrului ideologic, fie din dreapta.
Deși o bună parte din populația Franței susține în continuare mișcările, aproape doi din fiecare trei cetățeni consideră că cei care protestează încă nu mai sunt reprezentativi pentru ambițiile inițiale.