Primar PSD: `Nu votați proiectul de buget! Este cel mai slab din istoria României și va împinge primăriile spre faliment`

Primar PSD: `Nu votați proiectul de buget! Este cel mai slab din istoria României și va împinge primăriile spre faliment`
sursă foto: Adevărul

Vladimir Petruț, primarul social-democrat, a lansat un apel către parlamentarii din PSD și ALDE, cerându-le să respingă proiectul de buget pe 2019 deoarece acesta este „cel mai slab din istoria României”, „dezastruos”, ducând primăriile spre faliment, potrivit hotnews.ro.

Așadar, primarul PSD se raliază vocilor din opoziție și din societatea civilă, care critică proiectul de buget promovat de putere. El spune că cei care au întocmit documentul sunt în afara subiectului.

Ba mai mult, Vladimir Petruț precizează că edilii nu au fost consultați în construirea bugetului, subliniând că această situație este una fără precedent și împinge unitățile administrativ-teritoriale spre faliment.

Astfel, el a spus că se va ajunge la blocarea administrațiilor locale, în condițiile în care Guvernul a făcut o estimare a încasărilor la bugetele locale pe anul trecut, la care a adăugat o estimare în plus de 8%.

În orice caz, primarul din Cavnic nu știe de unde vor fi asigurate sumele pentru plata utilităților – curent, gaze plus alte cheltuieli, soluția fiind restructurarea personalului cu 50%, adică să fie dați afară 7 din cei 14 angajați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:22 - Nicolae Ciucă, replică pentru Ciolacu, după ce a semnat că nu va numi premier de la AUR: “Marcele, There can be only ONE!”
23:12 - De unde provine frica de clovni. Coulrofobia, un fenomen care afectează persoanele de toate vârstele
23:09 - Comisia Europeană ar vrea cât mai rapid negocieri pentru aderarea Ucrainei la UE
22:54 - „Ca un tsunami”: Spaniolii povestesc despre inundațiile catastrofale ale căror bilanț a crescut la 95 de oameni morți și alte zeci de oameni dispăruți
22:45 - Marcel Ciolacu, despre vila despre care presa a scris ca ar urma să ajungă la Klaus Iohannis: “În ședința de Guvern voi demara procedurile pentru desecretizarea informațiilor despre costuri și posibila destinație” (VIDEO)
22:21 - O Universitate din România va transforma un întreg mall într-un centru educațional. „Mallul oferea spaţii deja compartimentate şi potrivite”
22:14 - Marcel Ciolacu, despre ferma de troli: Institutiile statului vor face lumină / Nu am fost informat oficial și nu am discutat cu Elena Lasconi (VIDEO)
22:08 - Directorul DNSC, detalii după scandalul fermelor de troli în care e implicat Geoană: Nu avem nicio indicație legată de o fabrică de troli care să execute atacuri cibernetice în România
21:58 - Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 223,6 milioane de lei, pentru serviciile de ambulanță și mai multe drepturi salariale
21:53 - Marcel Ciolacu: „PSD nu va face majoritate cu AUR, chiar dacă asta înseamnă să meargă în opoziție” / Ciolacu a semnat că nu va desemna premier de la AUR, dacă ajunge președinte (VIDEO)