Singura grădiniţă musulmană a fost ÎNCHISĂ! Ce se întâmplă cu copiii care învăţau acolo

Singura grădiniţă musulmană a fost ÎNCHISĂ! Ce se întâmplă cu copiii care învăţau acolo

Autorităţile din Mainz au închis singura grădiniţă musulmană din întregul land, argumentând că promovează ideologia salafistă a Frăţiei Musulmane.

Suspiciuni privind această grădiniţă au apărut încă din 2012, când Muhammad Al Ariffi, un predicator controversat, a început să participe la evenimentele societăţii care administrează grădiniţă.

„Este un notoriu predicator salafist al urii, nu știu cum s-o spun altfel, predică ura împotriva ne-musulmanilor, dar și a musulmanilor care nu-i împărtășesc viziunea. Pentru el, toţi aceștia sunt necredincioși”, scrie Susanne Schröter, expertă în Islam.

„În spatele acestor învăţături este un concept anti-integrare. Promovează o societate paralelă, în care sunt negate valorile societății”, spune Susanne Schröter.

La rândul ei, societatea care administrează grădiniţa respinge toate acuzaţiile, potrivityenisafak.com.

Grădiniţa Al Nur va fi închisă începând cu 1 martie, iar copiii care învăţau acolo vor fi redistribuiţi către alte unităţi.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`