Nu se poate numi mamă! Și-a UCIS propriul COPIL, l-a TRANȘAT și a ascuns CADAVRUL într-o poșetă

Nu se poate numi mamă! Și-a UCIS propriul COPIL, l-a TRANȘAT și a ascuns CADAVRUL într-o poșetă

O femeie din SUA și-a ucis propriul copil, în vârstă de doi ani, dincauză că nu voia să mănânce și era obraznic.

Mai mult decât atât, ea a încercat să acopere oribila crimă, spunând că cineva i-a răpit copilul în timp ce erau la plimbare pe stradă.

Apoi, cânda trebuit să le dea polițiștilor mai multe detalii, femeia s-a încurcat în diferite povești, inclusiv în ceea ce privește locația în care ar fi avut loc presupusa răpire, scrie The Sun.

Polițiștii au început atunci să o suspecteze pe femeie, așa că au organizat o percheziție la ea acasă. Ceea ce au descoperit acolo a șocat pe toată lumea.

Oamenii legii au găsit în locuința femeii rămășițele unui copil, într-o poșetă.

Aceasta riscă să își petreacă următorii 25 de ani în închisoare, dacă va fi găsită vinovată pentru că a omorât copilul.

Femeia în vârstă de 24 de ani va fi acuzată de ucidere, maltratarea unui copil, profanare de cadavre și ascunderea sau distrugerea de probe.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`