SUA: Vom face tot ce ne stă în putere pentru a opri construcția gazoductului Nord Stream 2

SUA: Vom face tot ce ne stă în putere pentru a opri construcția gazoductului Nord Stream 2
Foto: Mike Pompeo (sursă foto: hepta.ro)

Mike Pompeo, șeful diplomației americane, a declarat, marți, că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru a opri construcția gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să lege Rusia de Germania, relatează AFP preluată de Agerpres.

Declarația tranșantă făcut de Pompeo vine chiar pe fondul gesturilor de apropiere venite dinspre Germania, care le-a promis americanilor că, în următorii ani, va importa gaz natural lichefiat de la ei și va construi infrastructura necesară.

Secretarul de stat american consideră că Nord Stream 2, a cărui construcție a început în 2018, „trimite bani” spre Rusia făcând rău Europei.

„Deşi acest tip de tranzacţie comportă cu siguranţă un aspect comercial, el comportă un risc enorm pentru securitate. Cred că preşedintele Trump a fost foarte clar asupra faptului că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru ca securitatea europeană să fie pe primul plan în ceea ce priveşte deciziile energetice”, a spus Pompeo, la Varșovia.

Noul gazoduct ar urma să permită dublarea capacităţilor primului Nord Stream, care transportă gaz de pe coasta baltică a Rusiei până în Germania. El este susţinut de Franţa, dar puternic criticat de Olanda şi Polonia.

„Împărtăşim punctul de vedere potrivit căruia proiectul Nord Stream 2 nu serveşte securităţii energetice a Europei, îl considerăm un proiect ratat, chiar prejudiciabil pentru securitatea energetică a continentului”, a declarat Jacek Czaputowicz, șeful diplomației poloneze, în aceeași conferință de presă.

Nord Stream 2 pare să reprezinte o problemă majoră mai ales pentru Ucraina. Dacă gazoductul ruso-german va fi dus la capăt și, totodată, va fi finalizat și Turkstream, Rusia ar putea elimina Ucraina de pe ciclul de aprovizionare energetică a Europei, deschizând terenul practic pentru noi operațiuni militare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`