Viktor Orban, premierul Ungariei, a anunțat, duminică, noi beneficii fiscale şi de împrumut pentru familii, în speranța că astfel va crește rata natalității, menținând totuși politica strictă din domeniul imigrației, potrivit Reuters preluată de news.ro.
„În Europa se nasc tot mai puţini copii. Pentru Occident, răspunsul este imigraţia. Pentru fiecare copil lipsă ar trebui să se nască unul şi atunci cifrele ar fi bune. Dar noi nu avem nevoie de numere. Avem nevoie de copii unguri”, a spus Orban.
Premierul maghiar susține că noile măsuri includ extinderea unui program de împrumuturi pentru familiile cu cel puţin doi copii, pentru a-i ajuta să cumpere locuinţe, subvenţionarea achiziţiei de maşini şi scutirea de la plata impozitului pe venit în cazul femeilor cu cel puţin patru copii.
Ba mai mult, femeile cu vârste de sub 40 de ani care se căsătoresc pentru prima oară vor avea dreptul la un împrumut subvenţionat de 10 milioane e forinţi (36.000 de dolari). O treime din datorie va fi ştearsă la naşterea celui de-al doilea copil şi întregul împrumut după al treilea copil.
Bugetul pe 2019 prevede un deficit bugetar de 1,8% din PIB. În ianuarie, Ungaria a înregistrat un surplus de 244,5 miliarde de forinţi, cel mai mare din ultimele două decenii.Zoltan Torok, analist la divizia ungară a Raiffeisen Bank, a apreciat că la prima vedere măsurile ar putea costa mai multe zeci de miliarde de forinţi, dar nu vor produce o creştere semnificativă a deficitului bugetar.
Anunțul a fost făcut în cadrul discursului despre starea națiunii ținut de Orban. Totuși, acesta a generat noi proteste, chiar în faţa Palatului Prezidenţial din Castelul Buda. Ba mai mult, aproximativ 100 de protestatari au blocat un pod peste Dunăre, aflat în apropiere.
Viktor Orban este deja cunoscut pentru pozițiile sale radicale în ceea ce privește imigrația în masă din Orientul Mijlociu și Asia în Europa. FIDESZ, partidul de guvernământ, va participa la alegerile pentru Parlamentul European şi la alegerile locale din Ungaria, din acest an. Evenimentele politici vin pe fondul mai multor de proteste, care au avut loc în ultimele luni împotriva Guvernului condus de premierul Orban, cu toate că partidul conduce în continuare în sondajele de opinie.