UE introduce noi norme: Toate farmaciile din România trebuie să respecte o regulă înainte de a oferi medicamente pacienților

UE introduce noi norme: Toate farmaciile din România trebuie să respecte o regulă înainte de a oferi medicamente pacienților

Începând de sâmbătă, 9 februarie, au intrat în vigoare noi norme privind elementele de siguranță pentru medicamentele eliberate pe bază de rețetă care sunt vândute în Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

REPEDE CLICK AICI: BLESTEMUL S-A ABĂTUT PESTE ȚARĂ, EI SUNT MARII ROMÂNI CARE VOR MURI PÂNĂ LA FINALUL ANULUI (FOTOGRAFII TERIBILE)

Astfel, de la această dată farmaciile, inclusiv cele online, și spitalele sunt obligate să verifice autenticitatea medicamentelor, înainte să le ofere pacienților.

REPEDE CLICK AICI: DOLIU PESTE ROMÂNIA, ÎNDRĂGITA INTERPRETĂ DE MUZICĂ POPULARĂ S-A STINS DIN VIAȚĂ! (FOTOGRAFII TERIBILE DE LA FAȚA LOCULUI)

”De acum înainte, industria va trebui să aplice un cod de bare 2-D și un dispozitiv de protecție împotriva modificărilor ilicite pe cutia medicamentelor eliberate pe bază de rețetă. Farmaciile, inclusiv farmaciile online, și spitalele vor trebui să verifice autenticitatea medicamentelor înainte de a le elibera pacienților. Acesta este ultimul pas în transpunerea Directivei privind medicamentele falsificate, adoptată în 2011, care vizează garantarea siguranței și a calității medicamentelor vândute în UE”, se arată în comunicatul de presă citat.

REPEDE CLICK AICI: PROFEȚIA LUI ARSENIE BOCA CE ANUNȚĂ CÂND VINE SFÂRȘITUL LUMII! (VEZI TOATE POZELE PÂNĂ LA CAPĂT)

Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, susține că acesta este un moment foarte important în ceea ce privește siguranța pacienților pe teritoriul UE.

”La aproape 7 ani de la adoptare, transpunerea Directivei privind medicamentele falsificate va fi finalizată datorită introducerii unor elemente de verificare de la un capăt la altul și de siguranță a medicamentelor eliberate pe bază de rețetă. Cu alte cuvinte, orice farmacie sau spital din UE va trebui să dispună de un sistem care să faciliteze și să eficientizeze detectarea medicamentelor falsificate. Cu toate că va trebui să depunem mai multe eforturi, după lansarea sistemului, pentru a ne asigura că noul sistem funcționează corespunzător în întreaga UE, sunt optimist că oferim cetățenilor încă o măsură de siguranță pentru a-i proteja de pericolele asociate cu medicamentele neautorizate, ineficiente sau periculoase”, a declarat comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis.

„În săptămânile și lunile următoare, vom monitoriza noul sistem pentru a ne asigura de funcționarea corespunzătoare a acestuia”, a adăugat comisarul european.

Comisia Europeană mai precizează că medicamentele produse înainte de 9 februarie 2019 fără elemente de siguranță pot să rămână pe piață până la data lor de expirare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`