Scene desprinse parcă din filmele de acțiune, într-o localitate din judeţul Timiş. Un polițist de frontieră a fost oprit cu focuri de armă de colegii săi de la Rutieră. Bărbatul refuzase să oprească la semnalul acestora, pentru că se urcase beat la volan, informează B1 TV.
Polițistul de frontieră a fost oprit cu trei focuri de armă de colegii de la Rutieră, potrivit tion.ro. Două gloanţe au fost trase în plan vertical și unul înspre anvelopele autoturismului.
Iniţial, agenţii rutieri i-au făcut semn bărbatului să oprească pentru un control, la intrare în localitatea Utvin, din judeşul Timiş. În loc să tragă pe dreapta, şoferul teribilist a apăsat şi mai tare pedala de acceleraţie. Consumase alcool şi nu voia să fie prins beat la volan. Poliţistul de frontieră s-a suspus verificărilor numai după ce a auzit zgomotele de armă.
Nu mică le-a fost mirarea agenţilor rutieri când au descoperit că şoferul teribilist le era coleg la Poliţia de Frontieră. Aparatul etilotest a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aşa deşi legea interzice total consumul de băuturi alcoolice.
Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, dar acolo ar fi refuzat să i se ia sânge.
Poliţistul de frontieră are 40 de ani. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă în cazul lui având în vedere că a fost oprit cu forţa în trafic.