Importurile de energie continuă în România, duminică, deși avem cele mai ieftine prețuri din regiune

Importurile de energie continuă în România, duminică, deși avem cele mai ieftine prețuri din regiune

Energia electrică pe piaţa spot din România este, duminică, cea mai ieftină dintre ţările din regiune cu care ţara noastră este cuplată, însă importurile continuă, potrivit datelor OPCOM şi Transelectrica, analizate de Agerpres.

Publicația notează că media preţului cu livrare duminică este de 203 lei pe MWh, cu un maxim de 276 lei pe MWh între orele 18:00 şi 19:00. Aceste preţuri sunt mai mici cu peste 50% faţă de cele de acum două săptămâni. Comparativ cu ţările din regiune, energia cu livrare duminică are în România un preţ de 42,79 euro pe MWh, în timp ce în Ungaria preţul este de 44,32 euro pe MWh, iar în Cehia şi Slovacia – 44,18 euro pe MWh.

La ora 13:30, consumul de energie electrică al României era de 6.661 MW, producţia – de 6.382 MW, iar importurile – de 279 MW.

Principala sursă de producere a energiei era, la ora menţionată, cea hidro, care asigura 28% din total, cu 1.772 MW. Urmează cărbunele, cu 1.622 MW (25%), energia nucleară – 1.398 MW (22%), hidrocarburile – 1.029 MW (16%), restul de 8% fiind energie fotovoltaică, eoliană şi din biomasă.

Potrivit site-ului Transelectrica, scrie Agerpres, un grup de 320 de MW de la Rovinari a fost oprit din lipsa stocurilor de cărbune pe 31 ianuarie şi se estimează repunerea lui în funcţiune pe 10 februarie.

Un alt grup, tot pe cărbune, de la Turceni, de 315 MW, a fost oprit pentru reparaţii din 27 ianuarie, dar a fost repus în funcţiune duminică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:48 - O treime dintre femeile din UE suferă din cauza violenței
17:43 - Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: 31% dintre tinerii de 18-24 de ani / Doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus
17:34 - Ludovic Orban: „România a fost la un pas de prăpastie. 2700 de voturi au hotărât salvarea democrației. Din fericire, românii au ce alege. Intrarea Elenei Lasconi în turul 2 este o minune” (VIDEO)
17:32 - Eugen Tomac, după primul tur al prezidențialelor: Forța Dreptei în viitorul Parlament va veni cu un pachet de reforme reale. În cazul de față este evident că avem parte de un amestec al Rusiei (VIDEO)
17:28 - Matrian Rasaliu (PSD): „Urmează probabil o reorganizare, o resetare politică a PSD” (VIDEO)
17:12 - Prima reacție a fiului lui Călin Georgescu, după ce tatăl său a ajuns în finala pentru alegerile prezidențiale: „Nu vă pot spune mai multe”
17:12 - Newsweek: Victoria filorusului Călin Georgescu a prăbuşit Bursa. Costurile de împrumut ale României vor creşte
17:11 - Polițiști cercetați penal după ce l-ar fi bătut pe un bărbat și i-ar fi distrus telefonul
17:11 - Kelemen Hunor, despre decizia UDMR de a-l susţine pe unul dintre candidați în turul 2: „O competiţie foarte dură”
16:58 - Nicolae Ciucă a anunțat că demisionează de la conducerea PNL: „Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită” (VIDEO)