Uniunea Europeană acuză OPT bănci de formarea unui CARTEL. Ce ar fi făcut băncile exact în timpul CRIZEI FINANCIARE

Uniunea Europeană acuză OPT bănci de formarea unui CARTEL. Ce ar fi făcut băncile exact în timpul CRIZEI FINANCIARE

Autoritatea antitrust a Uniunii Europene a acuzat opt bănci că, în perioada 2007 – 2012, ar fi format un cartel în domeniul tranzacţionării obligaţiunilor guvernamentale din zona euro, se arăta într-un comunicat de presă al Comisiei Europene, de joi.

Numele băncilor nu au fost, însă, divulgate.

Potrivit Comisiei, unii traderi ai băncilor ar fi schimbat informaţii sensibile din punct de vedere economic şi şi-ar fi coordonat strategiile de tranzacţionare a obligaţiunilor denominate în euro, în special prin camere virtuale online.

„Comisia este îngrijorată că, în perioade diferite între anii 2007 și 2012, cele opt bănci au participat la o schemă coluzivă care urmărea distorsionarea concurenței în momentul achiziționării și tranzacționării obligațiunilor guvernamentale europene („EGBs”)”, se arată în comunicat.

„Comercianții angajați de bănci au schimbat informații sensibile din punct de vedere comercial și şi-au coordonat strategiile de tranzacționare. Aceste contacte ar fi avut loc în principal – dar nu exclusiv – prin camere de chat online”, mai scrie în comunicat.

În situaţia în care suspiciunile Comisiei se confirma, atunci cele opt bănci vor fi încălcat regulamentul european cu privire la practicile anticoncurenţiale. În această situaţie, cele opt bănci risca să primească câte o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.

Potrivit Reuters, acest gest al Autorităţii antitrust a Comisiei Europene reprezintă doar cea mai recentă lovitură la adresa imaginiibăncilor europene. Recent, acestea au fost nevoite să plătească amenzi de miliarde de europentru alte probleme, precum stabilirea ratei a dobânzii utilizate la împrumuturile de credite pentru locuințe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:32 - Eugen Tomac, după primul tur al prezidențialelor: Forța Dreptei în viitorul Parlament va veni cu un pachet de reforme reale. În cazul de față este evident că avem parte de un amestec al Rusiei (VIDEO)
17:28 - Matrian Rasaliu (PSD): „Urmează probabil o reorganizare, o resetare politică a PSD” (VIDEO)
17:12 - Prima reacție a fiului lui Călin Georgescu, după ce tatăl său a ajuns în finala pentru alegerile prezidențiale: „Nu vă pot spune mai multe”
17:12 - Newsweek: Victoria filorusului Călin Georgescu a prăbuşit Bursa. Costurile de împrumut ale României vor creşte
17:11 - Polițiști cercetați penal după ce l-ar fi bătut pe un bărbat și i-ar fi distrus telefonul
17:11 - Kelemen Hunor, despre decizia UDMR de a-l susţine pe unul dintre candidați în turul 2: „O competiţie foarte dură”
16:58 - Nicolae Ciucă a anunțat că demisionează de la conducerea PNL: „Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită” (VIDEO)
16:52 - Klaus Iohannis transmite că nu a primit informări privind suspiciuni legate de campania de pe TikTok a candidatului Călin Georgescu
16:50 - Gabriela Firea, înaintea ședinței PSD: Trebuie să nu pierdem timpul cu aceste analize, ci să ne recuperăm electoratul. Orice cuvânt de-al meu negativ la adresa lui Marcel Ciolacu s-ar întoarce împotriva formațiunii (VIDEO)
16:40 - Avertisment dur transmis de Vasile Bănescu: „Drumul spre sinucidere națională e nebănuit de scurt și aparține populismului”