Ministrul Economiei, Niculae Bădălău,revine în tabăra “puciștilor” din PSD.
Iertat de Liviu Dragnea și pus ministru al Economiei, Bădălău a postat, joi, contul său de Facebook o fotografie în care apare alături de doi dintre dușmanii lui Liviu Dragnea: Dumitru Buzatu și Paul Stănescu.
Baronul de Giurgiu spune că nu e nimic controversat și că a discutat cu „vechii prieteni” despre administrație.
“Am avut o întâlnire cu Dumitru Buzatu și cu Paul Stănescu. Am discutat despre administrație, despre buget, despre probleme care țin de Ministerul Economiei și, bineînțeles, că suntem oameni politici, am discutat și bârfe politice. Nu e nimic ascuns. Paul și Mitică sunt prietenii mei, prieteni vechi, oameni cu vechime în partid și lideri cu performanță. Faptul că la un moment dat unii au avut o opinie și alții o altă opinie, asta chiar nu contează. Suntem prieteni și rămânem prieteni. Nu e nimic controversat la această întâlnire”, a spus Bădălău pentru stiripesurse.ro.
De precizat ar fi și faptul că zilele acestea este un scandal imens în jurul bugetului pe 2019, unde primarii reclamă tăierea fondurilor pentru administrațiile locale.