Cristian Bușoi: Primăria Capitalei recunoaște că insolvența RADET a fost o greșeală. Consilierii generali ai PNL nu vor vota o companie anulată de instanță

Cristian Bușoi: Primăria Capitalei recunoaște că insolvența RADET a fost o greșeală. Consilierii generali ai PNL nu vor vota o companie anulată de instanță

Președintele PNL București, Cristian Bușoi, precizeaă că liberalii din Consiliul General al Capitalei nu vor vota pentru Compania Energetică, o companie înființată de Primăria Capitalei și anulată de instanță.

“După ce Curtea de Apel București a declarat ilegale companiile înființate de administrația PSD-Firea, doamna primar cere votul CGMB pentru Compania Energetică, amenințând că, în caz contrar, sistemul de termoficare va avea probleme și nu vor putea fi atrase fondurile europene.

Pentru că își dă seama ce blocaj a creat, prin propriile decizii și după hotărârea CAB, dna primar Firea vrea peste noapte o soluție, fără nicio dezbatere, pe un proiect introdus pe ordinea de zi suplimentară. Găsirea unei soluții pentru serviciile de termoficare este un proces serios. Nu se poate face de pe o zi pe alta și, în niciun caz, încălcând deciziile instanței”, spune Bușoi.

Potrivit acestuia, nu se poate vota un proiect introdus pe ordinea de zi suplimentară, fără niciun fel de analiză și fără dezbatere publică.

“O decizie la fel de intempestivă și de negândită a fost și insolvența RADET”, adaugă președintele PNL București.

“Probabil molipsiți de sinceritatea domnului viceprimar Bădulescu, cei din conducerea Primăriei, în frunte cu doamna Firea, recunosc, pentru prima dată, alb pe negru, că insolvența RADET a fost o greșeală, ce a făcut compania neeligibilă pentru atragerea celor 180 de milioane de euro, fonduri pentru modernizare sistemului de termoficare”, mai spune el.

PNL a prezentat public soluțiile pentru refacerea sistemului de termoficare și este deschis să discute aceste soluții, pentru a fi găsită cea mai bună variantă de lucru.

“Pentru asta este nevoie de o dezbatere publică reală și serioasă. Este nevoie de discuții cu profesioniști, cu oameni care chiar se pricep, nu cu politrucii din echipa administrației PSD a Bucureștiului, care au creat blocajul de acum”, precizează Cristian Bușoi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`