Taximetriştii ies din nou în stradă miercuri, iar traficul din centrul Bucureştiului va fi paralizat timp de cinci ore. Protestul a început la ora 10:00, iar poliţiştii avertizează că vor fi restricţii şi pe sensul de mers către strada Haşdeu, dar şi pe prima bandă a Splaiului Independenţei, între Podul Haşdeu şi Bulevardul Libertăţii.
Cei de la Poliţia Rutieră le cer şoferilor să evite pe cât posibil blocajele şi să apeleze la rutele ocolitoare: pe bulevardul Ştirbei Vodă şi bulevardul IC. Brătianu.
Traficul rutier pe bulevardul Libertăţii, între Splaiul Independenţei şi Naţiunile Unite va fi închis timp de cinci ore.
Peste 1.500 de taximetriști bucureșteni s-au strâns și pe 3 aprilie, în Piața Constituției, pentru a cere aprobarea legii de interzicere a activității companiilor de taximetrie din alte localități care operează în Capitală.
Taximetriștii cer eliminarea activităților ilegale, de piraterie, precum și introducerea pentru vot în plenul Camerei Deputaților a modificărilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi.