Protest al studenţilor de la UMF Târgu Mureş împotriva noului sistem de examene: Care sunt nemulţumirile acestora

Protest al studenţilor de la UMF Târgu Mureş împotriva noului sistem de examene: Care sunt nemulţumirile acestora

Aproximativ 300 de sute de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş au protestat vineri seară împotriva sistemului de examene introdus recent de instituţia de învăţământ, informează hirado.hu.

La protest au participat studenţi atât de la secţia de limba română, cât şi de la maghiară şi engleză.

Sistemul nou de examene introdus de UMF Târgu Mureş prevede ca examenele de la secţiile cu predare în limba maghiară, română şi engleză să aibă loc în baza aceloraşi subiecte şi a aceluiaşi sistem de punctare. Acest sistem a fost adoptat în ciuda absenţei reprezentanţilor secţiei maghiare de la votul din Senatul Universităţii.

Problemele reclamate de studenți, potrivit unui mesaj remis redacției, sunt: schimbarea regulamentelor examenelor scrise cu două săptămâni înaintea începerii sesiunii; comunicarea aproape inexistentă cu studenții; faptul că numărul burselor a scăzut dramatic după fuziunea cu fosta Universitate Petru Maior din Târgu Mureş (deşi nu acest lucru a fost promis înaintea fuziunii); catastrofalul imn UMFST apărut pe YouTube.

„Se vorbește despre stabilitatea instituțională, dar nu se vorbește despre faptul că v-ați trezit să schimbați regulamentul în mijlocul examenelor din presesiune. Se vorbește despre reforma curiculară, dar nu se vorbește despre faptul că majoritatea studenților nu sunt de acord cu examinarea actuală. Nici profesorilor nu le convine. Se vorbește despre examinare uniformizată, dar nu se vorbește despre faptul că studenții celor trei linii de predare învață din bibliografie total diferită”, a declarat unul dintre studenții care au protestat.

Participanţii la demonstraţia studenţească de vineri seară au formulat, prin intermediul unui comunicat citat de MTI, faptul că rezultatele examenelor de rezidenţiat reflectă scăderea calităţii educaţiei de la unitatea de învăţământ din Târgu Mureş. Dacă se compară universităţile de medicină din România, la examenul de rezidenţiat, cele mai proaste rezultate au fost cele ale absolvenţilor de la universitatea din Târgu Mureş.

Anterior, rectorul Leonard Azamfirei a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că, luni după-amiază, conducerea universităţii va discuta cu reprezentanţii secţiei maghiare despre problemele educaţiei în limba maghiară.

Reamintim că în luna mai 2012, Guvernul Ungureanu a promovat o hotărâre de guvern care înfiinţa, în cadrul universităţii, o facultate maghiară. Din acest motiv, opoziţia PSD a depus o moţiune de cenzură în Parlamentul României, care a fost votată de majoritatea aleşilor şi executivul a căzut. Acum, UDMR este aliat cu PSD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)