D-ale Rusiei: Kremlinul îl susține pe dictatorul Maduro din Venezuela, sfidând Occidentul

D-ale Rusiei: Kremlinul îl susține pe dictatorul Maduro din Venezuela, sfidând Occidentul
sursă foto: Steemit.com

Rusia și-a manifestat sprijinul față de dictatorul Maduro din Venezuela, joi, plasându-se astfel în tabăra opusă față de comunitatea euroatlantică – care îl sprijină pe Juan Guaido, liderul opoziției de la Caracas, relatează Reuters.

Ba mai mult, Rusia a acuzat Statele Unite ale Americii că încearcă să răstoarne puterea din Venezuela, și a avertizat împotriva unei intervenții militare.
Așadar, declarația vine în contextul în care liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, s-a autoproclamat drept președinte în exercițiu, pâna la organizarea de alegeri libere, primind imediat mesaje de susținere din partea SUA și a aliaților săi.

Anunțul a fost cireașa de pe tort, pentru că a venit pe fondul unor proteste masive anti-Maduro. Cu toate acestea, dictatorul a anunțat că renunță la putere, astfel că au pornit ciocniri violente între forțele de ordine și oamenii ieșiți în stradă. Armata, care este de partea lui Maduro, a folosit muniție de război împotriva demonstranților.

Reuters notează că, pentru Moscova, prăbușirea lui Maduro este o adevărată durere de cap din punct de vedere economic și geopolitic, în condițiile în care, alături de China, Rusia este unul dintre cei mai importanți creditori ai Guvernului Maduro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`