Devalizarea monedei naţionale, care a ajuns miercuri la un curs halucinant de 4,75 lei pentru un euro, a condus la o reacţie dură a economistului Lucian Isar. Acesta a cerut, într-o intervenţie la Antena 3 după publicare cursului oficial de către BNR, ca „SRI să îl lase din braţe pe Mugur Isărescu”.
De altfel, încă dinainte de apariţia cursului, Lucian Isar s-a dezlănţuit la adresa guvernatorului BNR pe care l-a acuzat că ar sta în spatele atacului asupra leului pe care îl foloseşte drept şantaj pentru un nou mandat în fruntea instituţiei.
„Guvernatorul BNR a avertizat acum 2 zile că “pieţele” sunt agitate, de când a fost chemat pentru explicaţii la comisia din Senat, fără legătură cu fundamentele economiei şi mai ales fără legătură cu
Ordonanta 114 care este cunoscută deja de o lună. Este acelaşi şantaj practicat în septembrie 2017, când a evitat două săptămâni să fie audiat şi ca un făcut a explodat Robor.
După cum vă spuneam de ceva vreme, în perioada premergătoare alegerilor pentru Consiliul de Administraţie al BNR, Isărescu manipulează cursul şi dobânzile pentru a pune presiune pe politicieni.
România are un curs manipulat, administrat, după cum se laudă pe site-ul BNR chiar Isărescu. Asta înseamnă că, dacă vrea Isărescu, poate duce cursul euro/leu în 4 sau în 5 în câteva minute.
Isărescu a încercat să şantajeze iniţial politicienii cu mişcarea Robor care a crescut de 5 ori în 7 luni. Nu a anticipat taxa pe lacomie şi mecanismul isteţ legat de Robor.
Lăsat fără presiunea pe Robor, Isarescu a declanşat “atacul” pe curs aşa cum a procedat şi în 1997 şi în 2008.
Isărescu încearcă să panicheze populaţia prin intermediul media şi să pună presiune pe politicieni, apărând ca Salvatore în schimbul mandatului la BNR”, a declarat Isar pentru financialintelligence.ro.
Economistul a subliniat că ieşirea din criza deprecierii leului trebuie să vină de la SRI care trebuie să acţioneze pentru a arăta ce urmăreşte Mugur Isărescu.
„SRI ar trebui să acţioneze prin anchete anchete corecte care ar demonstra agenda personală a lui Isărescu în detrimentul economiei.
Mai mult, Ministerul Finanţelor ar trebui să emită un eurobond de peste 2 miliarde de euro. Cerere există, după cum o demonstrează emisiunile recente ale Italiei si Spaniei şi să îl vândă direct în piaţă, fără “intermedierea” interesată a lui Isărescu”, conchide Mugur Isărescu.
Cursul valutar oficial arăta miercuri la un nivel record de 4.7569 lei, iar pe piaţa interbancară se tranzacţionează deja aproape de 4,8 lei.