Liderii PSD Eugen Nicolicea și Codrin Ștefănescu au fost huiduiți în plină stradă, la Sibiu. De același tratament a avut parte și ministrul Turismului, Bogdan Trif, care se afla alături de ei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
E a doua astfel de manifestare împotriva lui Nicolicea și Ștefănescu în doar trei zile. Sâmbătă, Nicolicea a fost înjurat și scuipat de un protestatar, la Drobeta Turnu Severin. Ion Olteanu l-a așteptat pe social-democrat în momentul în care acesta ieșea dintr-o clădire și a început să-l acuze că a modificat legile justiției, ceea ce a dus la eliberarea a sute de criminali, tâlhari și violatori. Protestatarul l-a numit pe Nicolicea ”bolșevic”, iar PSD-istul i-a răspuns cu aceeași monedă: „Da, nesimţitule. (…) Eşti un prost. Dispari”.
Același protestatar l-a apostrofat și pe secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.
„Du-te dracu’ de prost!”, a reacționat social-democratul.
„Tu eşti prost, băi ciumă roşie!”, a fost replica lui Olteanu.
Ulterior, Codrin Ștefănescu a susținut că protestatarii sunt plătiți din afară.