Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, se pregăteşte să revină în forţă la aproximativ jumătate de an după ce a fost înlăturată în urma eforturilor lui Tudorel Toader. Conform unor surse din cadrul Comisiei Europene, citate de g4media, Kovesi şi-a depus candidatură pentru postul de şef al Parchetului European.
Această nouă instituţie înfiinţată la nivel european va avea ca rol investigarea infracțiunile care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de fraudă sau de corupție ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA de peste 10 milioane de euro.
Decizia lui Kovesi de a încerca să obţină un post în cadrul acestei instituţii importante ar sta şi în spatele noilor atacuri ce au fost lansate la adresa lor. Potrivit unor surse, Adina Florea de la secția de investigare a magistraților ar urma să o pună pe Kovesi sub acuzare în următoarele zile în dosarul pornit după dezvăluirile privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Acest dosar a pornit după o plângere depusă de Sebastian Ghiţă în decembrie în care fostul deputat susţine că fosta şefă DNA i-a cerut să plătească aducerea în ţară a şefului de la FNI.
Mai mult, Fundația FACIAS, controlată de Dan Voiculescu, a anunțat duminică, într-un comunicat, că a sesizat Secția pentru Magistrați ”cu privire la faptele fostului procuror șef DNA, Laura Codruța Kovesi, de divulgare de informații secrete de serviciu.” FACIAS a solicitat procurorilor ”să verifice scurgerile de informații în presă prin care jurnaliștii de la Evenimentul Zilei primeau date nepublice din anchetele penale.”
Tot duminică, Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) a anunțat că va cere Ministerului Educaţiei anularea deciziei de neplagiat şi retragerea a titlului de doctor, ”acordat în condiţii nelegale”, fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Tudorel Toader a respins deja de anul trecut posibilitatea ca Laura Codruţa Kovesi să fie cea care să reprezinte România. Ministrul a subliniat că cineva care a fost sancţionat nu poate fi recompensat ulterior.
„Nu ştiu dacă trebuie să vorbiţi la timpul trecut pentru doamna Kovesi şi că îşi dorea şi … Eu nu ştiu, dacă ştiţi dumneavoastră că nu îşi mai doreşte… Ce trebuie? Urmăm aceeaşi procedură de selecţie şi desemnare a procurorului european. De principiu, spuneam în interviul precedent că nu pot recompensa pe cineva pentru greşelile pe care le-a făcut, cu speranţa că pe viitor nu le va mai repeta. (…) Categoric nu poate fi scoasă automat din această cursă, după cum nimeni nu poate fi introdus din oficiu de drept în această competiţie. Rămâne o competiţie deschisă”, a spus Toader, la România TV, întrebat cum vede o eventuală candidatură a Codruţei Kovesi pentru funcţia de procuror european, citat de Agerpres.
Procurorul-șef european și procurorii europeni vor fi selectați de către un comitet de selecție. Din acest motiv, Comisia a propus, la 31 iulie 2018, o decizie de punere în aplicare a Consiliului pentru numirea membrilor comitetului de selecție. Principala sarcină a comitetului de selecție va fi întocmirea unei liste restrânse de candidați pentru postul de procuror-șef european și de evaluare a calificărilor candidaților la procurorii europeni înainte de numirea acestora de către Consiliu.