Inițiatorul referendumului pentru Brexit: ‘NU REGRET că am organizat referendumul’ 

Inițiatorul referendumului pentru Brexit: 'NU REGRET că am organizat referendumul' 
Sursă foto: Hepta.ro

Fostul prim-ministru britanic David Cameron insistă pe faptul că a procedat corect atunci când a luat decizia de a organiza referendumul pentru Brexit, relatează Daily Mail.

„Nu regret faptul că am cerut un referendum, a fost o promisiune pe care am făcut-o cu doi ani înainte de alegerile generale din 2015, a fost inclusă în manifest, a fost legiferată în parlament (…), toate partidele au votat pentru acel referendum”, a precizat David Cameron.

Cu toate acestea, David Cameron a spus că regretă „dificultăţile şi problemele” generate de Brexit.

„În mod evident regret că am pierdut referendumul. Regret sincer acest lucru. (…) Şi în mod evident regret dificultăţile şi problemele pe care le avem în încercarea de a implementa rezultatul referendumului”, a mai spus fostul prim-ministru.

Declaraţiile lui au venit pe fondul unei săptămâni foarte intense la nivel politic în Marea Britanie.

Marţi, parlamentul britanic a adâncit şi mai mult criza Brexitului, respingând într-un mod categoric acordul de Brexit negociat timp de doi ani de Uniunea Europeană şi guvernul Marii Britanii.

Iar miercuri, guvernul condus de Theresa May a supravieţuit la limităunei moţiuni de cenzură, lucru ce îi va limită şi mai mult opţiunile în viitoarele negocieri cu Uniunea Europeană.

Potrivit publicaţiei britanice The Sun, David Cameron îşi petrece cea mai mare parte a timpului scriindu-se autobiografia într-o locuinţă de lux din sud-vestul Marii Britanii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe orașele din vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagubele produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani