Un camion a ajuns pe linia de cale ferată în Hunedoara, iar traficul feroviar este, deocamdată, închis între între staţiile Dobra şi Holdea.
Şoferul a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe calea ferată, de unde nu a mai putut mişca autovehiculul, care a rămas blocat, potrivit News.ro.
”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, administratorul reţelei feroviare naţionale, informează că traficul feroviar în judeţul Hunedoara este blocat la această oră între staţiile Dobra şi Holdea, după ce şoferul unui autotren, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit carosabilul şi a ajuns pe linia de cale ferată, blocând circulaţia trenurilor pe tronsonul Ilia – Lugoj”, a anunţat, miercuri, CFR.
În aceste condiţii, trenul IR 1818, care circulă în relaţia Timişoara Nord – Târgu Mureş Sud, staţionează în gara Marginea, până la redeschiderea liniei.