PNL solicită ca 60% din impozitul pe venit să fie alocat bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor

PNL solicită ca 60% din impozitul pe venit să fie alocat bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor

Liberalii vor susţine în cadrul dezbaterilor privind bugetul ca impozitul pe venit, în integralitatea sa, să fie folosit pentru finanţarea autorităţilor locale, iar 60% din această sumă să reprezinte sursă de venit direct pentru bugetele locale. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele PNL, Ludovic Orban, după o discuţie cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România.

„Vom susţine, în ceea ce priveşte impozitul pe venit, ca impozitul pe venit, în integralitatea sa, să fie folosit pentru finanţarea autorităţilor locale – atât impozitul pe venit pentru populaţia activă, cât şi impozitul pe venit care este colectat de la pensionarii care au pensie de peste 2.000 de lei – într-o formulă de minim 60% sursă de venit direct pentru bugetele locale, restul sumei urmând să se împartă: 20% pentru consiliile judeţene şi 20% împărţite pe formulă (pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, n.r.)”, a precizat Orban într-o declaraţie de presă comună susţinută alături de preşedintele AMR, Robert Negoiţă, scrie Agerpres.

Discuţia s-a axat şi pe împărţirea impozitului pe venit între localitatea în care domiciliază un cetăţean şi localitatea unde munceşte, dar PNL nu a ajuns la o concluzie pe această temă.

„În ceea ce priveşte impozitul pe venitul din pensii, noi susţinem ca acesta să fie plătit în localitatea în care domiciliază persoana care plăteşte acest impozit. De asemenea, susţinem o diferenţiere a sumei minime pe cap de locuitor, care este folosită pentru asigurarea cheltuielilor minime de funcţionare, pentru că este o diferenţă în ceea ce priveşte complexitatea administrării între comune, oraşe şi municipii care nu sunt reşedinţă de judeţ şi municipiile reşedinţă de judeţ. (…) Susţinem o diferenţiere a sumei care este stabilită ca şi cheltuială minimă pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare de 800-850 lei pentru comune, 900-950 de lei pentru oraşe sau municipii care nu sunt reşedinţă de judeţ şi minim 100 pentru municipii care sunt reşedinţă de judeţ”, a explicat el.

Orban a menţionat că în 2018, în baza Ordonanţei 79 şi a modului în care a fost adoptată legea bugetului de stat, municipiile din România au pierdut „sume uriaşe”.

„Estimările sunt că municipiile au pierdut aproape 7 miliarde de lei, în raport cu veniturile pe care le-au avut în 2017 şi veniturile care li s-ar fi cuvenit dacă s-ar fi menţinut sistemul de finanţare din 2017 şi în 2018”, a spus el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)