O adolescentă, în vârstă de 17 ani, a căzut, luni, de pe pasarela pietonală din gara Simeria, Hunedoara.
Tânără s-ar fi aruncat de pe pasarela pietonală, ea suferind mai multe traumatisme, potrivit primelor informații.
Medicii sosiți la fața locului au găsit-o pe fată conștientă, dar cu dureri la nivelul toracelui și coloanei vertebrale.
„Echipajul a fost solicitat pentru o persoană de sex feminin, în vârstă de 17 ani, care a căzut de pe pasarelă pe calea ferată. Adolescenta era conștientă, cooperantă, dar cu o leziune de coloană vertebrală, nu își putea mișca membrele inferioare. A intervenit echipajul SMURD de prim-ajutor și echipajul cu medic de ambulanță din Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu, potrivit observator.tv.
Victima a fost transportată la spital.