Modelul ceh de campanie împotriva premierului prinde contur şi în România. Însă deocamdată doar pe internet. Actorii Oana Pellea şi Marius Vizante au dat startul unei campanii „mi-e ruşine cu premierul meu” pe reţelele de socializare.
Marius Vizante a fost primul care, inspirat de campania din Cehia, a postat pe pagina lui de socializare un mesaj similar. „Mi-e ruşine cu Dăncilă”, scrie actorul, însă fără să pună şi poza premierului.
Ideea a fost preluată şi de Oana Pellea care a găsit însă şi o fotografie cu mesajul destinat şefei de la Palatul Victoria. „Așa e. Mi-e rușine cu premierul Viorica Dăncila”, scrie actriţa lângă poza sugestivă.
A fost de ajuns pentru ca internauţii să se întreacă în postări similare. Poze cu chipul Vioricăi Dăncilă şi cu mesajul „mi-e ruşine cu premierul meu”, au împânzit reţelele de socializare, iar unii au reuşit să monteze şi câte un filmuleţ.
Până și Victor Ponta spune că preluarea campaniei din Cehia pare o ideea bună. Ponta s-a limitat însă doar la acest mesaj fără să posteze decât o fotografie cu premierul Cehiei.
”Ar merge și în România să facem o asemenea campanie? Dar în Maldive? Putem să o plătim din cei 25 de milioane de euro pe care îi primește PSD de la Buget sau din măririle de indemnizații la demnitari (daca tot au înghețat pensiile și salariile pot să dea și ei ceva). Dacă îl convingem pe Donald Tusk să vină Premier în România le dăm repede jos”, scrie fostul premier.
De altfel, în România, unele organizații civice fac deja propuneri în legătură cu felul în care ar trebui să arate panourile cu chipul premierului Dăncilă. Este cazul inițiatiei Mureșul Civic care a publicat pe Instagram un exemplu de imagine.
Săptămâna trecută, o sută de panouri publicitare imense cu portretele unor oameni, cu numele lor şi inscripţia „îmi este ruşine de premierul meu” au apărut pe străzile din Cehia.
Aceasta reprezintă o iniţiativă publicitară locală vizându-l pe premierul populist Andrei Babis pentru implicarea sa în anumite dosare controversate.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.