UPDATE: Juan Guaido a fost eliberat la scurt timp, a anunţat soţia lui, citată de AFP.
„Vă mulţumesc tuturor pentru reacţiile imediate de susţinere în faţa încălcării drepturilor soţului meu @jguaido de către dictatură. Sunt acum cu el (…). Ne îndreptăm spre reuniunea publică”, a transmis Fabiana Rosales, pe Twitter.
Juan Guaido, preşedintele Parlamentului venezuelean, a fost arestat de Serviciul de Informaţii al Venezuelei chiar când se deplasa spre o reuniune publică organizată în afara capitalei Caracas, informează AFP.
Parlamentul venezuelean este singura instituţie aflată sub controlul Opoziţiei. Vineri, instituția a lansat un apel la mobilizare pe 23 ianuarie în favoarea unui „guvern de tranziţie”, la o zi după învestirea preşedintelui Nicolas Maduro pentru un al doilea mandat contestat. Juan Guaido a susținut că Legea Fundamentală îi dă dreptul să-și asume puterea în cadrul unui guvern de tranziție.
Joi, Maduro a fost învestit pentru al doilea mandat în faţa Curţii Supreme, nu în faţa Parlamentului, cum prevede Constituţia.