Prestigioasa publicație Le Figaro notează într-un amplu reportaj că România a preluat președinția rotativă a Consiliului UE chiar în contextul în care ”la București, puterea își reglează conturile cu Bruxelles-ul“.
Jurnaliștii au analizat ceremonia de la Ateneul Român, făcând referire mai ales la discursul înțepat al lui Florin Iordache, dar și la cuvântarea lui Călin Popescu Tăriceanu, care a cerut o Comisie Europeană ”fără dictat politic sau birocrație arogantă“. Autorii articolului precizează că liderii europeni au subliniat că nu există niciun compromis atunci când este vorba despre statul de drept.
Materialul mai subliniază că, în timp ce în Ateneu avea loc această ceremonie, afară, circa 600 de persoane manifestau cu sloganuri precum ”Stop corupției“ sau ”Noi vrem UE. PSD vrea Rusia“.
Președinția română a Uniunii Europene nu debutează sub cele mai bune auspicii, mai scrie Le Figaro, în contextul în care fractura dintre vestul și estul Europei pare să se adâncească, Brexitul se profilează și naționaliștii europeni ar putea câștiga teren la alegerile europarlamentare din mai.
Le Figaro mai scrie că Liviu Dragnea nu a fost prezent la evenimentul de la Ateneu, echipele guvernamentale spunând că este în concediu ”în insule“. ”O insultă pentru liderii europeni“, potrivit unei surse diplomatice citate de Le Figaro. În acest context, sunt enumerate problemele din justiție ale liderului PSD. Publicația mai notează că la ceremonie au fost prezenți politicieni condamnați pentru fapte de corupție, unul dintre ei stând chiar în spatele liderilor europeni – referire la Adrian Severin.