Hellenic Telecommunications Organization SA (HTO), cunoscută sub numele de OTE, ia în considerare vânzarea uneia dintre unitățile sale din Albania, Bulgaria sau România, pentru a obține banii necesari plății datoriilor, anunță agenția Novinite.
Compania OTE, care se confruntă cu un deficit de finanțare de 500 milioane de euro la 700 de milioane de euro, va lua decizia cu privire la modul de creștere a lichidității și de reducere a costurile de operare pâna la sfârșitul primului semestru.
Grupul OTE are în România un business de peste 1 miliard de euro anual, prin companiile pe care le deţine: Cosmote – numărul trei pe telefonie mobilă, Romtelecom – numărul unu pe telefonie fixă şi numărul doi pe TV şi net fix, Germanos – cel mai mare retailer GSM şi Zapp – operator preluat pentru licenţa 3G.
Ipoteza unui exit al OTE din România apare exact în momentul în care statul român şi grupul elen discută o pozibilă fuziune a Cosmote cu Romtelecom, care ar forma grupul Telecom cu cea mai mare cifră de afaceri de pe piaţă.