Academicianul Iulian Văcărel a murit miercuri, la vârsta de 91 de ani, a anunțat Academia Română, într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
Născut în 1928, la Vălenii de Munte, economistul Iulian Văcărel a devenit doctor în domeniul său cu teza „Finanțarea industriei grele în România”, susținută în 1954, la Moscova, după două stagii la Institutul economico-financiar din Leningrad și la Institutul economico-financiar din Rostov pe Don.
Între 1978 și 1986, a fost ambasador al României în Belgia și Luxembourg, iar, după decembrie 1989, a participat, printre altele, la elaborarea schiţei privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România (1990), a strategiei naţionale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană (1995), a strategiei naţionale de dezvoltare economică a României pe termen mediu (2000).
A elaborat studii de istorie economică şi istoria gândirii economice consacrate unor mari personalităţi din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, printre care se numără Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Ion Răducanu, G. Taşcă, Vintilă Brătianu, Gromaslav Mladenatz,Victor Jinga, Ion Ionescu de la Brad, Leonida Colescu, Ghe. Zane, Costin Kiriţescu, N. N. Constantinescu, Nicolae Bălcescu, George Bariţiu, pe care le-a publicat în Studii de istoria gândirii şi practicii economico-financiare (în anul 2008). Este autorul unei serii de cursuri universitare consacrate, printre altele, finanţelor statelor capitaliste, finanţelor socialiste, echilibrului financiar, asigurărilor și finanţelor publice internaţionale, se arată în prezentarea sa oferită de Academia de Studii Economice din București.
Vestea tristă vine chiar în ziua în care România preia oficial preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o premieră şi un punct culminant al statutului nostru de ţară membră UE, pentru care academicianul Iulian Văcărel a pus una din piatrele de temelie.