A MINȚIT ministrul Gabriel Leş când a spus de ce NU a făcut armata? Care sunt discrepanțele dintre CV şi declarațiile publice

A MINȚIT ministrul Gabriel Leş când a spus de ce NU a făcut armata? Care sunt discrepanțele dintre CV şi declarațiile publice
Sursă foto: Facebook / Gabriel Leș

Marţi, cu ocazia discuţiilor izbuncnite pe tema faptului că nu a făcut armata, deşi se află în fruntea Ministerului Apărării, Ministrul Gabriel Leș şi-a motivat situaţia cu faptul că era student în perioada în care stagiul militar era obligatoriu.

„Nu am efectuat stagiul militar dintr-un motiv foarte simplu: eram student. Iar până la terminarea studiilor România trecuse la armată de profesionişti”, scrisese Gabriel Leş în postarea de marţi, 8 ianuarie.

Foto: Fragment dintr-o postare din data de 8 ianuarie (sursă foto: Facebook / Gabriel Leș)

Cu toate acestea, potrivit datelor din CV-ul ministrului, postat pe site-ul MapN, ar putea exista o serie de neconcordanțe între ce a scris ministrul pe pagina sa de Facebook şi datele din CV-ul său.

Astfel, potrivit datelor din CV, Ministrul Apărării, Gabriel Leş, şi-a terminat studiile superioare (incluzând aici şi masteratul) în anul 2004, cu aproximativ trei ani înainte ca serviciul militar să fie suspendat.

În anul 2004, Gabriel Leş a terminat un masterat în „Management financiar-contabil şi juridic al firmei”.

Foto: Fragment din CV-ul ministrului apărării, Gabriel Leş (sursă foto: MapN)

A urmat o perioadă de trei ani de zile în care nu a urmat niciun fel de studii superioare, de abia în 2007 începând şi terminând un program de perfecţionare.

Cu toate acestea, de abia pe 23 decembrie 2005 a intrat în vigoare Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, la aproximativ un an după ce Gabriel Leș și-a încheiat studiile superioare, potrivit CV-ului său.

Iar în art. 2, alin. 1 din legea 395/2005 se prevede că executarea propriu-zisă a serviciului obligatoriu se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2007. Altfel spus, în intervalul 2004 – 1 ianuarie 2007 serviciul militar a fost, în continuare, obligatoriu.

Cum este redactat articolul din lege din Legea nr. 395/2005

Art. 2, alin. 1 – „Începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen și militar cu termen redus, se suspendă.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”