Trupul unei femei a fost găsit, miercuri, în apropierea oraşului Medgidia, la marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră. Cadavrul a fost descoperit de angajații unei firme de pază pe zăpadă, parțial dezbrăcat și acoperit cu o pătură, informează Agerpres.
Femeia nu a putut fi identificată deocamdată, iar în acest caz a fost deschisă o anchetă de moarte suspectă. Cadavrul a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.
”Cercetările continuă în acest caz sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor în care a survenit decesul”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.
Potrivit medicilor care au intervenit la fața locului, femeia ar avea între 60 și 70 de ani.