Măsuri discriminatorii la Spitalul din Craiova.
Mâncarea de la cantina unității spitalicești ajunge doar pentru medicii specialiști și primari. Rezidenții trebuie să plătească dacă vor să aibă o masă caldă în timpul gărzilor.
„În atenția medicilor șefi de secție
Vă rugăm să informați medicii rezidenți care efectuează gărzi în secția dumneavoastră că spitalul va asigura masa doar pentru medicii specialiști sau primari.
Medicii rezidenți care doresc să mănânce la bucătăria spitalului o pot face contra cost.”, scrie în anunțul afișat marți, 8 ianuarie, pe pereții spitalului, semnat de directorul medical Mihaela Cheie.
Spitalul Județean de Urgență din Craiova a mai fost în centrul unui scandal de proporții. În luna decembrie, liftiera i-a oprit pe angajații Ford care duceau cadouri copiilor internați la Oncologie, întrebând care este darul pentru ea: „Mie ce mi-ați adus? Nu stiți că prima plasă se dă la liftieră?”
În urma unei anchete s-a stabilit că liftiera “a glumit”.