SUA: Democraţii au prezentat o lege care înăsprește controlul asupra vânzărilor de arme de foc

SUA: Democraţii au prezentat o lege care înăsprește controlul asupra vânzărilor de arme de foc
Foto: Wall Street Journal

Democraţii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, au prezentat un proiect de lege care vizează înăsprirea regimului armelor de foc, informează AFP. 36.000 de oameni au murit numai în 2018, în SUA,din cauza armelor.

În Statele Unite, deţinerea unei arme e drept garantat de Constituţie. Circa 30% dintre adulţi spun că deţin cel puţin o armă de foc.

Textul a fost prezentat de cinci democraţi şi cinci republicani în Camera Reprezentanţilor, unde are mari șanse să treacă. Pe de altă parte, proiectul ar putea fi blocat în Senatul controlat de republicani.

Proiectul de lege prevede o verificare mai amănunţită a antecedentelor la achiziţionarea armelor de foc, precum şi pentru transferurile între persoane fizice.

Nancy Pelosi, noua preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a promis că proiectul va fi supus votului la împlinirea a 100 de zile de la preluarea majorităţii de către democraţi în această Cameră.

„Trebuie să acţionăm decisiv”, a punctat Nancy Pelosi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`