Analist financiar despre măsurile Guvernului: ‘Scad TOATE veniturile și leul se va PRĂBUȘI’

Analist financiar despre măsurile Guvernului: 'Scad TOATE veniturile și leul se va PRĂBUȘI'
Sursă foto: Hepta.ro

Guvernul va da vina pe companiile multinaţionale pentru creşterea preţurilor, va pune devalorizarea leului pe seama băncilor, timp în care va susţine că şi-a respectat promisiunile electorale privind creşterile salariale, a apreciat Andrei Caramitru, analist fianciar şi fondator al fondului de investiții Kessel Run Ventures, într-o postare pe Facebook, de luni.

„Povestea lor va fi următoarea – am crescut salariile cum am promis. Prețurile au crescut din cauza multinaționalelor și leul a scăzut din cauza băncilor care ne exploatează…

Rezultatul este cel mai rău posibil – scad TOATE veniturile, leul prăbușindu-se.”, a scris Andrei Caramitru, care este şi fost partener al companiilor americane de consultanţă McKinsey și Boston Consulting Group (BCG).

Analistul a mai precizat că, deşi Guvernul are un deficit bugetar uriaş, nu va tăia cheltuielie datorită intrării în ani electoral. În luna mai urmând a avea avea loc alegerile europarlamentare, iar la sfârșitul anului celeprezidenţiale.

„Cu deficitul budgetar uriaș pe care îl au, PSD-istii ar trebui să taie cheltuielile la stat. Însă nu vor face asta în ani electorali. De ce fac atâta scandal despre Robor și pun presiune pe BNR? Pentru că încearcă următoarea schema:
– să forțeze robor-ul să fie sub inflație (prin taxele impuse băncilor plus presiune pe BNR să dea drumul la lichiditate în sistem)
– dacă robor-ul este prea mic și nu compensează inflația , leul o să scadă substanțial (spre 5-5.5) – de ce ai înveşti într-o monedă care îți dă randament prea mic ?
– leul scăzând, inflația creşte și mai mult (pentru că prețurile produselor din import – cumpărate în EUR, se scumpesc)
– spera prin presiuni pe BNR să îi forțeze să folosească rezerva lor pentru protejarea leului (cumpără cu EUR din rezerva lei pentru a-l susține – deci rezerva scade accelerat)”

Conform analistului însă, planul Guvernului s-ar putea lovi de opoziţia Băncii Naţionale, datorită faptului că aceasta are obiective opuse celor ale Guvernului.

„Nu e deloc sigur că le reușește schema însă – BNR e independentă, Isărescu e încă la comenzi până în Octombrie. Obiectivul Băncii – conform legii – este să reducă inflația nu să o crească . Deci va fi al naibii de complicat …”

El a avut şi o serie de recomandări care ar avea rolul de a atenua impactul măsurilor fiscale ale Guvernului.

„Vă recomand să nu mai aveţi lei în conturi (schimbați în EUR), să vă setați salarii și contracte în EUR, să aveți conturi și firme stabilite în afara României (Estonia de exemplu pentru firme, Revolut pentru cont bancar) pentru a evita atacuri și abuzuri ANAF. Și să vă puneți centurile, o să fie un an foarte greu…”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:39 - George Simion l-a felicitat pe Călin Georgescu. „Sunt bucuros că suveranismul a ieșit pe primul loc”
12:24 - Nicușor Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% și în ziua votului 20% / E obligatoriu să fie aleasă o președintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE și NATO
12:16 - Cine este soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu. Ce profesie are posibila viitoare prima doamnă a României
12:12 - Kremlinul spune că nu știe cine este Călin Georgescu. Moscova nu a auzit prea multe despre opinia lui
12:03 - General român, după victoria lui Călin Georgescu: Avem nevoie de o resetare a partidelor politice, a media, a instituțiilor statului. Duminică vom vota fie pentru pro-euroatlantism, fie pentru anti-euroatlantism (VIDEO)
11:56 - Surse: Ciolacu intenționează să demisioneze de la șefia PSD. El a anunțat deja mai mulți lideri social-democrați
11:46 - Orban: Votul la prezidențiale a fost un vot împotriva Sistemului / Georgescu nu are nicio legătură cu democrația, au câștigat mesajele care incită la ură / Rusia înseamnă sărăcie, autocrație, lipsă de respect față de viața omului (VIDEO)
11:42 - Cristina Prună, după primul tur al prezidențialelor: E nevoie de o guvernare de dreapta, în jurul USR (VIDEO)
11:39 - Lucian Romașcanu: „Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o imaginam pentru noi și pentru copiii noștri”
11:35 - Moldovenii cu cetățenie română au votat cu Elena Lasconi. Călin Georgescu nu a primit niciun vot peste Prut